Bograma

Filmul asta m-a impresionat. Negativ. Am tot citit despre el pe internet, ca a luat Palm D’Or, ca reprezinta un stalp al realismului, al realitatilor romanesti de pe vremea lui Ceasca, ca  reprezinta Noul Val al Cinematografiei romanesti de dupa 2000. Se refereau la Moartea Domnului Lazarescu si la California Dreamin’. My ass lider. Tot ce regasesti din celelalte doua este lipsa calitatii. A sunetului, a imaginii, a continuitatii scenariului…ce mai, o varza fara inceput si sfarsit. Celelalte doua mi s-au parut intr-adevar filme A.D.E.V.A.R.A.T.E. Amandoua. Chiar daca California a fost extrem de lung si nu era necesar.

De exemplu, un nene de profesie care pare sa stie ce vorbeste, il ridica in slavi si vede in el o opera de arta, despre comunism insa prin personajele mici si insignifiante, prin probleme de viata si de moarte care nu existau in Lumea Libera, prin cadre trase in intuneric, prin cotloane mizerabile si imbaciste ale unui oras de provincie, cu camerele de filmare alergand dupa personaj(e).

Foarte real. Dar atat. Vreau subiect, vreau personaje autentice, vreau dialoguri care sa faca servicii filmului si scenariului, vreau calitate a imaginii si a sunetului, vreau un inceput si un sfarsit. Ce are din plin este realism. Stiu asta pentru ca am fost acolo, am trait acea perioada. Nu stiu daca aia care-au dat Premiul au inteles drama comunismului. 50 de ani intr-o ora?

Detalii despre subiect, aici.