Am fost la cinema si am vazut Yes Man cu Jim Carey. Mi se pare unul dintre cei mai bun actori de comedie. De comedie buna,adica. Pentru celelalte comedii exista ratati ca Steve Martin,Ben Stiller si Adam Sandler. Au si ei publicul lor pentru ca lumea este plina de…dar sa revin la film.
Jim Carey il joaca pe Carl Allen, un functionar de banca a carui viata nu duce nicaieri. Pentru ca a fost parasit de sotie dupa numai 6 luni de casnicie, omul a intrat intr-o rutina deprimanta care include trei ingrediente:serviciu,casa si dvd-uri. Raspunsul sau la totul este “nu”; asta pana cand intra intr-un program de auto-ajutorare prin care se angajeaza sa adopte o atitudine pozitiva fata de cei din jurul lui, si sa spuna “da” oricand si oricarei cereri venita din partea celor din jurul sau,timp de un an de zile. Asta il duce intr-o nemaipomenita aventura si ii schimba total viata,chiar daca te face sa realizezi ca prea mult din ceva (chiar si bun) te poate distruge.
Cel mai bun film din seria Batman. Asta spun toti. Filmul asta ar fi trebuit sa se numeasca Joker’s Game sau Joker’s Playground, pentru ca Joker este principalul personaj in film. Jucat senzational de catre Heath Ledger, Joker este nebunul genial, psihopatul care distruge totul in jur pentru ca poate. Si pentru ca este distractiv. Asa cum un alt personaj spunea in film, Joker se comporta exact cum doreste, fara sa aiba nevoie de o logica si fara sa fie manat de motive materialiste. Preluand conducerea Lumii Interlope, Joker isi asuma rolul “salvator”: acela de-al demasca si ucide pe Batman in schimbul a jumatate din toti banii Mafiei, ca mai tarziu pur si simplu sa dea foc jumatatii sale. Banii nu sunt importanti.
Rolul lui Joker este deranjant de…deranjat, inspaimantator pe alocuri si cu toate astea, de-a dreptul fascinant. Actiunea si dialogurile analizeaza in profunzime contradictiile dintre Bine si Rau, Erou si Raufacator, Ordine si Haos,Alb si Negru, Yin si Yang – nu pot exista independent. Ele se intrepatrund, se completeza – doua forte care mentin lumea in balanta. Pe alocuri, Joker se transforma in povestitor (actiunea se petrece la inceputuri, iar tot aici aflam povestea lui Harvey Two-Face, fost procuror care a jurat sa distruga Mafia si pe Joker, numai pentru a fi transformat in cele din urma in raufacator de catre acesta); nu pentru a-si justifica actiunile, ci pentru a se bucura de chinul oamenilor care incearca sa dea o logica actiunilor sale. Prestatia lui Ledger este un boom de energie imbracat intr-un comportament deviant al personajului, presarat cu ticuri si ghicitori. Cu toate ca nu am mai vazut nici un film al actorului, imi este greu sa ma gandesc la un alt actor care sa reuseasca o performanta asemanatoare.
In timp ce Batman (Christian Bale) are principii si reguli dupa care se conduce luptandu-se in acelasi timp cu moralitatea indoielnica a faptelor sale ( justitiar cautat de Politie), Joker nu are nici un fel de regula si joaca totul pe o carte:umorul negru. Incearca sa faca populatia complice la crimele sale: daca Batman nu se preda,vor muri oameni in fiecare zi;omorati un turnator sau un spital va fi aruncat in aer; omorati-i pe altii sau voi veti fi cei ucisi.
Nici Gotham nu mai este ce era: s-a renuntat la imaginea gotica, cu cladiri uriase si intunecate, in favoarea unui oras contemporan (Chicago) si a altor locatii din lume (Hong-Kong). Tehnologia prezenta in film este actuala (am zarit Nokia Tube-clona Iphone, deocamdata in pregatiri) nu de domeniul SF-ului, asa cum a fost in celelalte filme. Bat-pod-ul se poate transforma si in motocicleta, sistemele GPS localizeaza “baietii rai” iar sistemele de ascultat folosesc unde alfa si omega pentru a transforma sunetele in meta-imagini. Efectele speciale sunt prezente din belsug insa fara a se abuza de ele. Cu toate ca dureaza 2 ore si jumatate, m-a tinut cu ochii lipiti de ecran – nici nu mi-am dat seama cand au trecut. Interesanta si urmarirea de 15 minute dinspre final.
Intr-o tara de rahat, cu oameni de rahat, cu politicieni de rahat, cu infrastructura de rahat, cu salarii si vieti de rahat nu avem cum sa avem de cat stiri de…ei bine, rahat. Evident. Logic.
Pentru ca m-a suparat vremea si m-am trezit cu fata la cearceaf,m-am hotarat sa ma bine-dispun si sa citesc stiri. De pe site-urile romanesti. Numai ca online nu prea sunt surse de incredere. Adica de incredere ar fi;insa banuiesc ca pe online sunt trimisi toti pustanii/incepatorii/amaratii care vor o cariera in presa scrisa pentru ca altfel nu-mi inchipui cum de stirile sunt atat de proaste. Si scrise gresit. Greseli oripilante pentru orice om care stie CEVA gramatica. Cum spuneam si aici. De atunci,nu mai citesc stirile de pe site-ul Irealitatea insa ca sa ma distrez putin,m-am gandit ca n-ar fi rau sa vad ce-au in top.
Si am gasit o stire despre o tanti care s-a aruncat de pe bloc pentru ca nu i-a zis nimeni La Multi Ani! De ziua ei! Saraca! Stirea numarul 1! 3.000 de vizionari, 29 de comentarii si 6 voturi!!! Niste idioti care au votat stirea! De ce? Este o stire “buna”? De interes vital pentru romani? Cat despre comentarii…
Majoritatea spun ca era dereglata. Unii dintre cei care scriu comentariile arata aceleasi simptome…
Cand am inceput sa folosesc Twitter in mod activ, i-am “adaugat” si pe cei de la iRealitatea TV, care au cont, si care prin Twitfeed posteaza in mod automat stirile si pe Twitter.
Partea buna este faptul ca au foarte multe stiri si ca transmit in mod constant toata ziua. Astfel, gasesc cate ceva de citit la ei tot timpul. Partea proasta (pentru ei) este ca merg mereu la sursa sau caut cu Guglea informatia respectiva pentru ca iRealitatea (cel putin online) sunt niste amatori. De parca nea Gica, soferul care lucra la Rosal, a ajuns reporter la astia. Limbaj desuet, vocabular limitat, balbe si cel mai grav, greseli de ortografie. Si de continut. Chestii elementare de cultura generala.
Ca de exemplu, astazi citesc pe iRealitatea despre un boicot. Obama ii cere lui Bush sa boicoteze deschiderea Jocurilor Olimpice de la Beijing pentru ca, vezi Doamne, chinezii nu vor sa rezolve situatia tiberanilor de la…Darfur! hahaha Acum, eu stateam si ma gandeam:”bai, da’prost mai sunt, asa imi trebuie daca n-am invatat mai multa geografie la scoala! Parca Darfur era in Africa, ia uite, ca de fapt e in Tibet! N-o fi draq capitala Tibet-ului, ma fac de cacao cand stau de vorba cu cineva…”. Apoi m-a “pocnit”. “Stai, ca sigur nu-s io prostu’!Ia sa verific!”
Si am verificat. Si uite asa am renuntat sa-i mai citesc si pe cei de la hotnews (da, am scris cu litera mica numele si nu mai dau si link) pentru ca sunt praf. Si astia la fel.
Mentionez ca dezamagirea mea nu a aparut de cand am aflat ca cei de la iRealitatea nu stiu unde-i Darfur. Dezamagirea vine in urma unui lung sir de greseli de tot felul peste care am tot trecut. Chiar mai devreme ma uitam ca au scris intr-un context “a fi” ca “a fii”, ceea ce nu este neatentie, ci nestiinta.
Noroc ca pe piata mai sunt si alte agentii de stiri si alte canale de unde pot afla stirile.